Va propun 2 interviuri pline de substanta pe care le-am citit cu deosebita placere in ultima luna.
1) Primul interviu il are ca protagonist pe ”calugarul laic” H.R. Patapievici care nu se sfieste sa declare ca Am vanitatea sa arat ca nu toti romanii sunt netrebnici.
“H.R.Patapievici: … de cand era sa mor in 11 iunie 2005, mi-a devenit limpede ca anumite lucruri trebuie facute. Daca nu le faci te trezesti ca nu le-ai mai facut niciodata. Si decat sa regret dupa, prefer sa ma caznesc aici si acum.
Dupa ce identifica sfantul, acel intelectual se uita pe geam si vede cum e ziua sfantului cu pricina. Dupa aceea se spala si are timp pana la 9.15 sa citeasca ceva, sa verifice o notita… Dupa care isi face foarte rapid pachetul cu micul-dejun si fuge napraznic la serviciu, unde incepe ceva care nu poate fi povestit pentru ca e in fiecare zi altfel, desi in esenta este mereu acelasi lucru.
Este ceea ce se numeste serviciu public. Si asta dureaza cu intreruperi nesemnificative pana seara. Seara, acest intelectual se duce acasa, isi pregateste ceva de mancare, lucreaza pana in jur de 1.30-2.00 si se culca.
Week-end-ul este cu totul altceva, pentru ca tot acest timp este la dispozitia lui si a familiei lui. Si acesta este timpul in care…in care…Uite ca nu stiu ce cuvant sa folosesc! Daca folosesc gandeste, e pretentios; daca folosesc mediteaza se preteaza la contrasensuri.
Pentru cineva care a citit din Plotin ca gandirea in sensul ei cel mai profund este rugaciune, aceluia i-as spune ca intelectualul cu pricina se roaga. Pentru ca atunci cand ii reuseste acest lucru, ceea ce el face indiferent ca se uita la o reproducere de tablou, citeste o poezie sau citeste o pagina de istorie, e de fapt o rugaciune. Nu e nici meditatie, nici gandire.
Asadar asa arata povestea…E viata de calugar laic. Asta nu inseamna ca e o viata posomorata, dar e o viata hartuita.
De ce asadar, ca roman, fac totusi asta? Pentru ca in tara noastra a existat o generatie pe care o respect enorm, pana la lacrimi: generatia pasoptista. Este o generatie singulara care include de fapt toate generatiile pana la Marea Unire. In acel moment, idealistul, utopicul proiect al generatiei pasoptiste s-a incheiat, si anume cu succes.Eu cred ca pentru orice roman care-si iubeste tara, ei reprezinta modelul absolut. Lucrarea lor istorica este exemplara. Incerc sa ma inscriu in generatia pasoptista. Ei au facut un serviciu social in detrimentul operei lor.
Si mai e ceva: eu am vanitatea sa arat ca nu toti romanii sunt corupti, ca nu toti romanii sunt netrebnici, ca nu toti romanii sunt niste hahalere…Da, am vanitatea asta!
Rep.: Tangential am inceput sa vorbim si despre clasa politica de dupa 1989. Cum credeti ca ar putea clasa politica romaneasca sa se schimbe in bine daca pentru majoritatea covarsitoare a tinerilor, politica este astazi sinonima cu mizeria?
H.R.Patapievici: Este o chestiune de modele. Pe masura ce imbatranesc imi dau seama din ce in ce mai mult ca toata viata mea a fost hotarata de modelele pe care mi le-am ales, nu stiu cum, nu stiu de ce, in cea mai frageda adolescenta. Eu am vrut din toata inima sa am viata lui Nietzsche.
Eu nu stiam care e viata lui Nietzsche pentru ca nu-i citisem la vremea aia nici o biografie. Dar citindu-l am vrut sa fiu ca acel tip de om care poate gandi in acel fel. Ce m-a atras pe mine cel mai mult la Nietzsche era un fel de prezenta jupuita a sufletului lui in tot ce scrie. El pe masura ce devenea din ce in ce mai personal, in acea masura el devenea Nietzsche al meu, modelul meu.
De fapt, modelul era dincolo de Nietzsche, era un anumit fel de a trai integral cu o intensitate care sa te arda. Eu asta am dorit atunci in adolescenta cand mi l-am luat ca model. Asta m-a format dincolo de orice. Conteaza asadar enorm sa ai un model si conteaza enorm ce model ai. Asta te formeaza la fel de mult ca faptul de a avea niste parinti.
Ai evocat clasa politica. Pai daca clasa politica isi ia ca model pe P.P. Carp, sau pe Titu Maiorescu, sau pe I.C.Bratianu, da, atunci avem o speranta. Dar eu nu stiu cati pot invoca aceste modele. Adica un model de rectitudine morala ca P.P.Carp, un om care pe o chestiune de principiu isi da demisia din pozitia de prim-ministru. Cum a fost cu scandalul tramvaielor.
El a demisionat spunand “pai cum puteti sa puneti cinstea mea la indoiala?”. Da, asta este un model. Si avem, slava Domnului destule. Sunt si destule lichele in istoria noastra, dar problema e sa nu alegi lichelele.
Rep.: Ati avut intotdeauna un discurs foarte ascutit si pigmentat vizand “viciile” poporului din care facem parte. Dar de cand aveti functia publica din prezent, cat de mult v-ati autocenzurat discursul care a devenit parca mai bland in ultimul timp?
H.R.Patapievici: Mai putin decat ai crede. Sunt un om care implineste 51 de ani si o ieremiada incinsa nu mai este la indemana. Si as spune ca nici epoca nu o mai cere. In anii 90, atunci cand am scris furibund despre noi, era pentru ca aveam sentimentul ca nu o sa reusim. Groaza mea era ca intram din nou sub rusi, intr-o forma sau alta, si ca ramanem in aceasta zona gri a tarilor tampon pentru interesele rusesti.
Or, de la 1 ianuarie 2007 si de cand am intrat in NATO, pentru Romania s-a intamplat ceva la fel de important ca si Marea Unire, ca si mica unire. Este al treilea mare lucru care s-a intamplat tarii noastre. Primul a fost 1859, al doilea este 1918 si celalalt este secventa dintre intrarea noastra in NATO si intrarea in UE.
Rep.: Sa inteleg ca de atunci ati reinceput sa cochetati cu speranta?
H.R.Patapievici: Nu, caci am sperat tot timpul. Dar atunci eram disperat pentru ca in fruntea tarii erau niste oameni care faceau o politica impotriva intereselor de destin ale natiunii romane, o politica pro-sovietica, pana in ‘91 cand, spre disperarea lor, s-a prabusit imperiul sovietic. Slava Domnului ca a avut totusi acest colaps de pana la Putin, vreme in care a fost dezorientat, dar acum imperiul rusesc revine in forta.
Dar ne gaseste intr-o alta pozitie. Daca oamenii lui Iliescu ar fi fost la putere in toata aceasta perioada, noi acum n-am fi fost intr-o pozitie buna, ci intr-una foarte proasta. Acum insa, suntem intr-o pozitie care corespunde legatului generatiei pasoptiste. Ce a facut Iliescu atunci in ‘90, era sa ne puna pe o linie de evolutie contrara legatului pasoptist.
Rep: Adolescentii si tinerii de astazi se simt cel mai bine navigand rapid la suprafata lumii virtuale. Dumneavoastra, in schimb, sunteti mai curand un scafandru de mare adancime. E o mare diferenta de perspectiva. Cum reusiti sa comunicati de exemplu cu generatia fiului dumneavoastra?
H.R.Patapievici: (rade) Dar am o relatie foarte buna cu fiul meu. Eu nu am avut cu parintii mei o relatie atat de buna. Cu fiul meu am o relatie foarte buna…dar… mmm… nu stiu daca e o relatie de adancime. Stiti ce e de adancime in ea? Iubirea. Iubirea e exact cum spune apostolul Pavel in Corinteni13. Fara ea esti ca un tambal care suna spart. Si intre cele 3 ea e cea mai mare. Intre mine si fiul meu nu poate sa nu fie o legatura profunda pentru ca este o iubire lipsita de liman.
Rep: Dar intre dumneavoastra si colegii de generatie ai fiului dumneavoastra, cei care va citesc cartile?
H.R.Patapievici: Nu stiu, asta habar n-am. Pentru ei sunt un ciudat.
Rep: Sau mai curand un model?
H.R.Patapievici: Eu nu am constiinta ca sunt model. Nu stiu, pentru cine sunt model? Nu vad de unde ar rezulta asta.
Rep: In “Zbor in bataia sagetii” spuneti ca “din dragoste nu poti iesi altfel decat jupuit”. Sunteti indragostit de Romania. De ce anume va jupuie ea?
H.R.Patapievici: E o jupuire continua. Totul, suflet, inima, carne, piele, viscere, totul.
Rep.: Dragostea asta de Romania e un viciu sau un dar, un har?
H.R.Patapievici: Nu stiu ce e. Eu nu am raspuns la intrebarea asta. De ce-mi iubesc tara asa cum o iubesc eu? Nu stiu. Dar si rostind lucrul acesta imi displace. Pentru ca cei care rostesc aceste cuvinte “imi iubesc tara” sunt oameni pe care-i dispretuiesc. Nationalismul asta romanesc, intrupat de Vadim, de Funar…
Acesti oameni fac rau, orice ar crede ei, ei nu-si iubesc tara…Ceausescu nu si-a iubit tara, i-a facut un rau mai mare decat oricare alt dusman. In fond, patriotismul e ca si iubirea. Iubirea se declara cand esti indragostit, dar odata iubirea instalata prin recunoasterea reciproca a iubirii, este altceva decat indragostirea, este ceva foarte profund pentru ca ea se retrage din zona declamatorie, ramanand in zona fiintei, si a faptelor, si a actiunii. Ceva foarte profund.
Asa e si iubirea de tara ta. E un consimtamant care trece dincolo de fiinta ta intr-un fel, ca si iubirea adevarata. Nu e ceva pe care sa-l declari. Si nici nu e ceva despre care sa spui: “acum fac asta pentru tara mea”. Asta e o aberatie. Ci tot ce faci, in virtutea firescului tau profund e ceva pentru tara ta.
Rep.: In incheiere v-as ruga sa completati premiza unor truisme care bantuie societatea noastra. Incepem cu acesta: e imposibil sa iesi necompromis dintr-o functie publica detinuta in Romania…
H.R.Patapievici: …dar e posibil sa fi facut ceva temeinic. Desi acest ceva temeinic depinde numai de urmasii tai.
Rep.: E imposibil sa fii bogat si cinstit, dar e posibil sa…
H.R.Patapievici: Dar nu sunt de acord cu premiza. Eu cred ca poti sa fii si bogat si cinstit. Iar mediul care permite aceasta conjunctie si nu adversitate este capitalismul. Clar. Luati-l pe Bill Gates. Un exemplu clar: un om cu o idee si cu un mediu care poate primi ideea si o poate valorifica, ajunge bogatasul numarul unu al lumii.
Rep.: E imposibil sa devenim mai politicosi, mai curati, mai civilizati…
H.R.Patapievici: …(ofteaza) dar e posibil sa nu mai intalnesti pe strada soferi care atunci cand dai prioritate unui om, sa deschida geamul, si sa strige: “ Misca-te, ba, tampitule mai repede”. Sper sa nu mai intalnim episoade din astea. Mi s-a intamplat acum doua zile.
Rep.: E imposibil ca cel care va citi acest interviu sa-si schimbe viata, dar e posibil sa…
H.R.Patapievici: … sa doreasca s-o faca.
2) Al doilea interviu o are ca protagonista pe ”alchimista migdalelor amare” care ofera o lectura inovativa asupra brandurilor autohtone: Piata locala nu e pregatita pentru tratarea terapeutica a brandurilor
Rep.: Ce inseamna, exact, evaluarea complementara a marcilor din perspectiva terapeutica?
Inseamna ca privesti marcile ca pe niste personalitati nu doar in teorie, ci si in practica. Inseamna sa te comporti ca un terapeut cu pacientul tau, atunci cand lucrezi cu o marca. “Evaluarea complementara” se refera la faptul ca nu ignoram importanta evaluarii de tip financiar, ci indicam faptul ca, inainte de acest pas, e un intreg univers de explorat in materie de “valoare a brandului”. Doar perspectiva mercantila nu este de ajuns. Cu ochii mai mult la efect decat la cauza, perspectiva evaluarii financiare ii limiteaza pe cei mai multi dintre oamenii de brand care lucreaza de partea clientului sa abordeze acele elemente care fac ca o marca sa devina vizibila, carismatica, dorita si parte din universul consumatorului. Sistemul Interbrands este fragil si, de fapt, pe alocuri, in contradictie totala cu structura nucleica a unei marci.
Rep.: Care sunt “bolile” cele mai frecvente de care sufera brandurile?
Coma. Se intampla atunci cand brandurile sunt tinute artificial in viata de catre diverse medii. Daca le-ai retras din ziare, de pe TV si de pe net, au disparut instantaneu si din constiinta. Sunt brandurile care nu lasa urme si nici regrete, si in care se investeste anual enorm, cu rezultate discutabile. Dissociative Identity Dissorder sunt brandurile care vorbesc in multe voci, care azi sunt soprane si maine tenori. Un brand construit impecabil e foarte clar decodat de consumator. Are coerenta. Dar sunt branduri nefericite, cu tulburari de personalitate. Consumatorul e confuz, si nici beneficiile financiare atat de dorite nu mai sunt bifate. Vedeti de ce e importanta armonia personalitatii unei marci pentru benefiicile financiare ulterioare? Bipolar Disorder sunt brandurile “maniaco-depresive”. Acum vin cu ceva interesant, capteaza admiratie, interes, importanta, audienta, apoi dispar sau isi estompeaza prestatia, cultivand zone de umbra. Cu o astfel de prestatie publica, si consumatorii fluctueaza, cand vine vorba de atasamentul fata de marca.
Rep.: Ce tratamente propuneti pentru aceste boli?
In economia migdale amare, evaluarea din perspectiva terapeutica a brandurilor e unul dintre mecanismele prin care ii ajutam pe clienti – companii si personalitati – sa dobandeasca succesul. “Tratamentul” este inclus in contextul unei retete elaborate si construite individual, pentru fiecare situatie in parte. Ca orice medic care se respecta, retetele nu se dau maselor, ci in urma unei diagnoze individuale.
Cateva exemple de branduri diagnosticate sau tratate acum de migdale amare?
E important de precizat ca nu orice diagnoza e asociata automat unei boli. Ea doar evalueaza echilibrul si coerenta marcii. Sunt companii dintre cele cu care am lucrat, care au fost “diagnosticate” si ale caror “analize” au iesit foarte bine. Sunt si altele cu probleme grave, companii ai caror manageri nu au inteles, spre exemplu, importanta comunicarii interne in coerenta marcii corporate, si de aceea DID se manifesta plenar. Si au fost companii pe care consultanta noastra le-a ajutat sa iasa din umbra si sa infloreasca.
Un alt element important este ca migdale amare nu e o companie de branding in sensul in care a fost implementat conceptul in Romania, migdale amare e un laborator alchimic. Ce intelegem prin asta? Intelegem deschiderea pentru toate disciplinele comunicarii ale caror aplicatii sunt selectate diferit si armonizate diferit intr-un mix unic pentru fiecare client. Ar fi incorect sa spunem ca munca pentru clientii nostri se rezuma la diagnosticare de branduri. Facem mai mult decat atat”.
Lectura placuta !
!
si 
