Keep walking, Monica!

Citesc o stire pe http://www.juridice.ro/stiri/28283/monica-macovei-se-gandeste-sa-plece-din-romania.html care ma nelinisteste profund.

Intr-un interviu acordat cotidianului olandez NRC Handelsblad de catre Monica Macovei, fostul ministru al Justitiei:

“S-au facut abuzuri in ceea ce ma priveste. Am fost surprinsa. Nu tinusem cont de faptul ca, la cateva luni de la aderare, munca mea urma sa fie anulata. Cunosc mai bine decat oricine ingrijorarea politicienilor fata de cercetarile legate de frauda si coruptie. Stiu de ce a trebuit sa fiu inlaturata. Eram prea activa si devenisem un pericol care trebuia inlaturat. In cazurile de coruptie asupra carora am atras atentia erau implicati oameni la cel mai inalt nivel. PD mi-a cerut sa ma alatur lui Basescu, dar eu ma gandesc sa plec din tara.”

Daca a inceput prigoana comunistilor, e de naspa!!!!!!!!!!!!!!

Monica, you must keep walking!!!!!!

Ori ma vand, ori emigrez !

Am citit un pamflet de sezon semnat de Cristian Sima – personaj interesant care dovedeste reale valente publicistice, pe langa cele de “guru” al bursei: http://www.hotnews.ro/articol_70510-Mineriada-din-mass-media-de-Cristian-Sima.htm.

Citez doar un pasaj, care ar trebui sa ne puna pe ganduri:

“Scarbit de mirosurile pestilentiate ale relatarilor facute, ma intreb cu ce sunt mai inteligent eu decit ei atat timp cat malitiozitatea si partizanatul par a-si fi pus amprenta asupra propriiilor mele idei. Am doar doua sanse: ori sa ma vand, ori sa emigrez.

Romani, haideti sa intuim ce se va intampla dupa duminica Chiorului, analizind ce s-a intimplat dupa duminica Orbului. Daca vom continua sa manevram gresit votul si telecomanda vom ajunge sa ne inchinam unui Messia care nu va mai calca pe apa, ci pe cadavre si a carei inchizitie ne va afecta viitorul definitiv.

Vanitas vanitatum et omnia vanitas(desartaciunea desartaciunii tot desartaciune e). Romani, daca vrem sa iesim din desartaciunea ultimilor 17 ani, trebuie sa intelegem ca a fost bine sa-l mazilim pe A.I.Cuza atita timp cat l-am inlocuit cu Carol I. Astazi avem nevoie de un nou Carol I care sa ne invete sa purtam pantofii care ne string de 150 de ani.

Parafrazindu-l pe JFK, nu va ganditi ce poate face Romania pentru voi, ganditi-va ce puteti face voi pentru Romania.

Sper sa nu ajungem peste 2 ani sa fim poporul cu 95% emigranti care se uita detasat pe internet la Romania Oierului Mistic”.

Universitatea antreprenoriala

Universitatea românească – privită sub aspect instituţional şi managerial – este o structură învechită. Ea perpetuează, în forme parţial adaptate la noul context, modelul de instituţie universitară cristalizat în România după cel de-al doilea război mondial. Iar aceasta nu este modelul viiitorului.

„Cauza acestui neajuns, opinează Ioan Mihăilescu, o reprezintă instituţiile de învăţământ superior care nu sunt încă obişnuite să-şi coreleze oferta educaţională cu cerinţele pieţei deoarece pentru foarte mulţi universitari cu tradiţie, această raportare la piaţă este „scandaloasă”. Chiar dacă universitatea rămâne o instituţie de cultură, creatoare de valori, nu trebuie uitat nici o clipă faptul că menirea pentru care aceasta primeşte finanţare sau pentru care studenţii plătesc taxe nu este de a forma oameni de cultură, ci pentru a furniza specialişti în anumite domenii de activitate economice şi sociale”.

În ceea ce priveşte conţinutul învăţământului românesc, rectorul Universităţii bucureştene, Ioan Pânzaru afirmă că una dintre principalele sale probleme este excesul de disciplinarizare, în sensul că nu este organizat în aşa fel încât să cuprindă nişte culoare de sinteză şi aplicaţie. „Fiecare profesor se ocupă numai de disciplina lui. Profesorii nu se adună la un loc ca să-i spună studentului «Uite, în meseria ta, vei face asta şi asta. Pentru acest lucru, iei ce ai învăţat la materia X şi combini cu ce ai învăţat la materia Y şi găseşti o soluţie». Învăţământul nostru este orientat spre memorizare, nu spre aplicare. Profesorii nu colaborează între ei, deşi ei ar trebui să alcătuiască nişte echipe de formare“. Corelate, aceste elemente fac ca proaspătul ieşit de pe băncile facultăţii să nu se poata integra imediat în activitate.

În mod normal, afirmă Pânzaru, ceea ce ar trebui să facă Ministerul Muncii pentru ca această problemă să se rezolve – cel puţin parţial – este să furnizeze universităţilor nişte job descriptions, pe care responsabilii din învăţământul superior să le descompună în competenţe şi în nivele, pentru a se vedea clar ce ar trebui să ştie un absolvent. Aşa ceva există în SUA, unde Departamentul Muncii publică inclusiv salariile plătite în fiecare branşă. În plus, tot peste ocean există agenţii de acreditare specializate, povesteşte Ioan Pânzaru. De pildă, pentru ingineri există ABET, care furnizează instituţiilor de învăţământ superior toate informaţiile necesare pentru alcătuirea unui plan de învăţământ. Pentru corectarea deficienţelor din planurile româneşti de învăţământ, o să li se ceară profesorilor şi studenţilor de la o anumită specializare nişte judecăţi despre respectiva specializare, despre viitorul ei şi despre locul pe care îl ocupă în strategia facultăţii.

În acest context, prezentul articol încearcă să se constituie ca o pledoarie pentru o nouă universitate, sincronizată cu tendinţele europene şi mondiale în domeniu. El nu se referă la reforma curriculară, a cercetării, la structura studiilor – deşi va face unele trimiteri şi în această direcţie, ci exclusiv la reforma managerială. Personal, consider că avem urgentă nevoie de o reconstrucţie instituţională şi managerială a universităţii româneşti şi că această schimbare trebuie să fie radicală.

Pe cale de consecinţă, trebuie instaurată universitatea antreprenorială.

Universitatea antreprenorială este, în viziunea noastră, acea universitate care adoptă un management bazat pe următoarele principii:

Ø       Conducerea executivă a universităţii e profesionalizată, bazată pe un plan strategic şi controlată periodic, la nivel de output, de corpuri alese ale personalului academic şi nonacademic.

Ø       Este o universitate capabilă să aplice cunoaşterea nou produsă în mediul economico-social şi să exploateze în favoarea sa conjuncturile.

Ø       Universitatea antreprenorială e un loc în care se fac bani, aceasta fiind una din misiunile universităţii. Atât pregătirea specialiştilor, cât şi cercetarea sunt orientate spre piaţă. Ea e un loc unde studenţii devin „clienţi” şi sunt trataţi ca atare.

Ø       Universitatea antreprenorială încearcă în permanenţă să schimbe echilibrul concurenţial în favoarea sa şi adoptă standarde de calitate şi proceduri de evaluare a calităţii proceselor educative menite să asigure atingerea acestui obiectiv.

Ø       Ea este formată din unităţi (facultăţi, catedre) orientate antreprenorial şi având o reală autonomie financiară şi de iniţiativă didactică şi ştiinţifică.

Ø       Este o universitate în care personalul academic şi cel administrativ se aseamănă tot mai mult în ceea ce priveşte gradul de pregătire, competenţele şi prestigiul.

Ø       Este o universitate pentru care iniţiativa, comportamentul inovativ, chiar riscul, contează mai mult decât „blazonul” conferit de tradiţie.

Ceea ce dorim noi să subliniem în cadrul acestui articol este faptul că, din momentul aprobării pachetului legislativ privind asigurarea calităţii în educaţie (este vorba despre Ordonanţa de urgenţă nr. 75 din 12.07.2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, ORDINUL nr. 3928/21.04.2005 privind asigurarea calităţii serviciilor educaţionale în instituţiile de învăţământ superior, Criteriile şi principiile privind sistemul de asigurare a calităţii la nivelul instituţiei de învăţământ superior – Anexă la ORDINUL nr. 3928/21.04.2005, Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) şi ORDINUL nr. 4492/06.07.2005 privind promovarea eticii profesionale în universităţi) nici un factor de decizie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi nu va mai putea „produce”, la nesfârşit, scuze şi justificări referitoare la nerealizările „sistemului” universitar.

Ceea ce merită urmărit, de acum încolo, va fi modalitatea în care facultăţile vor înţelege să pună în practică prevederile Anexei Ordinului nr. 3928/2005. Aceasta prevede că Hotărârea Senatului cu privire la asigurarea calităţii educaţiei va trebui să cuprindă următoarele aspecte:

a) organizarea sistemului de asigurare a calităţii,

b) răspunderea facultăţilor, departamentelor şi a altor structuri organizaţionale interne, precum şi răspunderea individuală pentru asigurarea calităţii fiecărui program şi, respectiv, a fiecărei activităţi,

c) implicarea studenţilor şi a altor beneficiari direcţi şi indirecţi în evaluarea internă a calităţii.

Instituţiile de învăţământ superior aplică şi aduc la cunoştinţa opiniei publice mecanismele proprii de aprobare, evaluare periodică a calităţii şi monitorizare a programelor de studii şi a procedurilor care premerg acordarea calificărilor. Aceste mecanisme devin transparente prin stabilirea următoarelor aspecte: a) prezentarea setului de cunoştinţe şi competenţe pe care le dobândesc absolvenţii unui program de studii (licenţă, masterat, doctorat sau formare continuă); b) monitorizarea aplicãrii planurilor de învăţământ (curricula) şi a programelor; c) stabilirea procedurilor de revizuire periodică a planurilor de învăţământ şi a programelor analitice, inclusiv prin consultarea unor specialişti din domeniul educaţiei (din alte facultăţi sau instituţii), dar şi din rândul angajatorilor, al reprezentanţilor pieţei muncii sau al unor organizaţii profesionale; d) implicarea celor mai buni studenţi şi absolvenţi în procesul de revizuire periodică a planurilor de învăţământ şi a programelor analitice.

Îndoielile noastre socio-juridice cu privire la corecta şi transparenta aplicare a acestor norme metodologice sunt cu atât mai justificate, cu cât un studiu sociologic realizat anterior adoptării pachetului legislativ privind asigurarea calităţii în educaţie de către Ana Bulai şi Alfred Bulai a subliniat faptul că unul dintre aspectele deficitare a modului de funcţionare a universităţii îl reprezintă relativ slaba concentrare asupra produsului activităţii universitare. Cu alte cuvinte, preocuparea pentru succesul pe piaţă al specializărilor şi facultăţilor se măsoară la intrare, şi nu la ieşire. Din păcate, universităţile se ghidează încă după principiul potrivit căruia esenţială pentru activitatea universitară este susţinerea cursurilor şi seminarilor din partea cadrelor didactice. Pregătirea propiu-zisă revine ca responsabilitate exclusiv studentului, inclusiv reuşita sau nereuşita lui în cariera viitoare. Mai mult, nici unul dintre reprezentanţii universităţilor nu şi-a asumat eşecuri în managementul specializărilor, facultăţilor sau la nivelul universităţii şi nici un membru al staff-ului universitar nu a considerat eşecul posibil al unor absolvenţi ca eşec al universităţii sau al corpului academic.

Rămâne de văzut în ce manieră vor înţelege dascălii noştri dragi să coboare din turnul lor de fildeş şi să pună umărul, alături de noi, foştii lor absolvenţi, la construirea unei universităţi antreprenoriale.

Responsabilitatea sociala a corporatiilor

Mai bine de 3 ani am condus destinele Active Iasi – www.activeis.ro –, o organizatie non-guvernamentala locala, care a luat fiinta la initiativa unui grup de experti in stiinte sociale, economice si juridice. Scopul principal al organizatiei a fost acela de a promova valorile democratiei in intreaga societate romaneasca in conditiile proceselor de integrare europeana si de globalizare.

In acelasi timp, de mai bine de 3 ani, m-am vazut pus in situatia de a constata cu amaraciune ca la nivelul anului 2007, cand am reusit sa bifam mult ravnita integrare in Uniunea Europeana, avem inca serioase probleme legate de percepia asupra rolului pe care ar trebui sa-l joace societatea civila, precum si a responsabilitatii sociale a corporatiilor (fie ca este vorba de un S.R.L sau S.A.), care nu au constientizat inca faptul ca un brand de succes se poate construi si sustine numai printr-o politica coerenta si responsabila in raport cu actorii societatii civile.

 Ce este societatea civila – acest concept confuz inca in mintea corporatiilor – si care ar fi avantajele unei eventuale colaborari dintre brandurile de succes ale companiilor locale si regionale si organizatiile non-profit?Organizaţiile societatii civile sunt, intr-un anumit sens, autonome in raport cu statul, reprezentand o multitudine de centre de putere, un sistem al puterilor nonstatale. Aceste forme de asociere (independente de asociatiile permanente create de lege, cum sunt comunele, municipiile, orasele etc.) realizate pe plan national sau local, avand obiective politice, profesionale, culturale, religioase, morale, reprezinta nu numai cadrul de manifestare a drepturilor cetatenilor, ci si o contrapondere in raport cu forta statului sau diversele combinatii de interese ale institutiilor politice oficiale (societatea politica). De aceea, putem considera societatea civila ca fiind ansamblul formelor organizatorice nestatale, fundamentate pe dreptul constitutional de libera asociere, prin care se exprima public si se incearca promovarea in comun a unor interese specifice, economice, sociale, culturale, informationale, educative, profesionale.

In opinia noastra, problema reala vine insa din alta parte: neincrederea si lipsa de initiativa si participare civica a conationalilor nostri, fie ca este vorba despre entitati comerciale sau indivizi. Romanii nu numai ca nu constientizeaza inca avantajele pe care le-ar avea daca s-ar implica mai mult in activitatile nonguvernamentale; ei nu mai au incredere in componentele principale ale sistemului democratic – pluripartitismul, societatea civila, sindicatele –, pe care le plaseaza la coada clasamentului. Cel putin aceste lucruri le releva rezultatele sondajului de opinie CURS realizat la comanda Consiliului National al Audiovizualului, in perioada 8 – 22 martie 2004, pe un esantion de 5.000 de persoane alese de pe listele de vot, conform caruia doar 18,3% dintre respondenti au incredere in  ONG-uri ! 

Sondajul confirma, totodata, si lipsa de initiativa si coeziune sociala a concetatenilor nostri, poate mai pronuntata decat in sondajele anterioare. Romanii nu ar demara o afacere nici daca ar castiga un miliard de lei vechi, iar 56% cred ca nu se poate avea incredere in semenii lor. Practic, singurele persoane fata de care  nu se manifesta frica sunt rudele si prietenii, 51% fiind de parere ca se poate avea incredere in vecini si numai 38% in colegi. Pasivitatea in relatiile sociale este reflectata si de modul in care romanii se raporteaza la drepturile castigate in democratie. Dreptul la libera asociere este important numai pentru 4% din populatie, fiind surclasat de egalitatea in fata legii si de dreptul de a munci. Dreptul la alegeri libere si cel la accesul la informatii sunt considerate importante de 7,3%, respectiv 6,1% din populatie.

In acest context, surpriza de proportii o constituie girul scazut de care beneficiaza ONG-urile din partea populatiei (circa 18,3%), cu putin inaintea partidelor politice (13%), aflate pe ultimul loc in acest domeniu. Aceste date vin in flagranta contradictie cu procentele mari de incredere de care se bucura institutii de traditie, dar care nu constituie componentele definitorii ale vietii democratice, ci mai degraba ale statului centralizat – Biserica, Invatamantul si Armata, cu peste 80% in preferintele respondentilor – fapt ce demonstreaza existenta inca a dependentei omului de rand fata de sistemul politic. 

Sociologii pun aceasta situatie de fapt pe seama mediatizarii excesiv negative construita in cazul ONG-urilor de mass media. Multe ONG-uri au fost asociate cu fraude si alte ilegalitati, activitatea altor organizatii de profil in domeniul politic si al drepturilor omului nefiind luata in seama din cauza acestei mediatizari excesive.

Situatia este cu totul alta in tarile anglo-saxone si in cele europene, in care organizatiile nonguvernamentale se bucura de cea mai mare popularitate fiind depasite doar de armata.

Astfel, conform sondajului Voice of People realizat de Gallup International, 59% dintre respondentii unui esantion de 36.000 de cetateni din 47 de tari de pe toate cele 6 continente au declarat ca au mare sau foarte mare incredere în ONG-uri.

Ce este de facut, atunci?

Simplu. Dar in acelasi timp si foarte greu.

Cresterea responsabilitatii sociale a corporatiilor si implicarea acestora in viata comunitatilor locale unde isi desfasoara activitatea.

Responsabilitatea sociala a corporatiilor reprezinta conceptul conform caruia afacerile conteaza pentru mai multi, nu doar pentru proprietarii lor. Argumentul este ca, fiind atat de puternice, corporatiile au datoria sa-si asume responsabilitati sociale. Corporatiile, detinatoare a unor branduri de succes, trebuie conduse in beneficiul tuturor celor avand interese in respectivele firme (stakeholders): clientii lor, furnizorii, angajatii si comunitatile locale, la fel ca si fata de proprietari. Conducerea corporatiei este incarcata cu o responsabilitate bazata pe credibilitate, fata de toti cei implicati.

Asta inseamna ca responsabilitatea sociala a corporatiilor se afla in stransa legatura cu managementul bradurilor corporatiste.

Dupa cum afirma Wolff Olins, identitatea corporatista poate proiecta 4 lucruri: cine esti; ce faci; cum faci; unde vrei sa ajungi. Pentru aceasta, un brand nu trebuie să piardă  din vedere nici un moment publicul-ţintă căruia i se adresează: publicurile interne (întreg personalul; familiile angajaţilor; reprezentanţii sindicatului; acţionari; directori; pensionari) şi publicurile externe (administraţia centrală şi/sau locală; concurenţi; furnizori; formatori de opinie; jurnalişti; şcoli şi universităţi; asociaţii comerciale şi industriale din domeniu) şi nici efectele pozitive ale unei campanii de PR susţinute prin sponsorizarea sau implicarea în diverse proiecte derulate de către organizaţiile non-guvernamentale.

Într-o lume care devine tot mai transparentă şi deschisă, o corporaţie nu se mai poate ascunde în spatele brandurilor ei, după cum o demonstrează cu atâta claritate scandalul Persil (brand Unilever) din 1994: în urma unor puternice reacţii publice din partea asociaţiilor de consumatori, grupul Unilever a fost nevoit să recunoască faptul că proaspăt introdusul Persil Power avea efecte distructive asupra rufelor. Produsul a fost retras şi înlocuit.

Prin urmare, dacă doriţi ca brandurile dumneavoastră corporatiste să fie asociate de către diverse publicuri ca fiind un prieten de nădejde al organizaţiilor non-profit şi susţinătoare înfocate ale eforturilor depuse de acestea în folosul comunităţii, atunci soluţia nu este decât una singura: sprijiniti societatea civila in efortul sau de democratizare si responsabilizare civica.

Avocatura de afaceri – moft sau necesitate?

Pe langa mult trambitatele avantaje socio-economice anuntate cu mult fast de catre autoritati, integrarea Romaniei in Uniunea Europeana aduce cu sine si o serie de noi provocari la adresa IMM-urilor locale. Marea provocare o va reprezenta, asadar, adaptarea la noile conditii de piata si de concurenta existente pe piata unica europeana, cat si posibilitatea extinderii afacerilor si a parteneriatelor cu societatile comerciale straine. In acest context, apreciem faptul ca domeniul consultantei legale pentru afaceri va cunoaste o crestere semnificativa si asta datorita faptului ca nicio tranzactie comerciala din spatiul european nu se mai face fara aportul profesionist al avocatilor de business.

Dar de ce este atat de importanta consultanta legala pentru comunitatea locala a oamenilor de afaceri si de ce pledam pentru o asemenea apropiere intre cabinetele de avocatura specializate pe avocatura de business si oamenii de afaceri romani si straini din zona Moldovei?

1. Relatia dintre gradul de dezvoltare economica al unui oras sau regiuni este direct proportionala cu gradul de dezvoltare al firmelor de avocatura care ofera consultanta legala pentru afaceri. „Dinamica economica se reflecta, considera Ion Nestor, Managing Partner la Nestor, Nestor, Diculescu, Kingston, Petersen, direct sau indirect, in evolutia tuturor partici­pantilor la viaþa economica, firmele de avocatura nefacand exceptie. Relatia nu este insa unilaterala, intrucat firmele de avocatura nu sunt doar un beneficiar al cresterilor economice care stimuleaza consumul de servicii juridice ci si un catalizator al acestei evolutii. Serviciile juridice de calitate contribuie la functionarea sanatoasa a relatiilor economice si impulsioneaza progresul le­gislativ, creand premisele ascensiunii economice”.

2. Daca intr-un oras sau o regiune anume nu se inregistreaza progrese economice semnificative, atunci cu siguranta acolo exista si o problema legata de mentalitatea de business. „Sunt inca multi oameni de afaceri romani, subliniaza Gheorghe Musat, Managing Partner la Musat & Asociatii, care nu apreciaza si nu sunt constienti de beneficiul serviciului avocatial, inclusiv cel sub aspect profilactic. Spre exemplu, daca luati din Top 300 pe cei mai bogati oameni ai Romaniei, veti afla ca nici un sfert dintre ei nu lucreaza cu firme sau cabinete de avocati specializate in oferirea de servicii legale pentru afaceri. Dar si la nivel guvernamental se intampla acelasi lucru. Sa luam exemplul privatizarilor AVAS-ului: la 8.000 mii de privatizari au si 8.000 de procese. Ori acolo unde privatizarile s-au facut cu firme de avocati experimentate, care au expertiza in dreptul afacerilor, nu exista nici un litigiu”.

3. Cum ar putea fi caracterizata consultanta legala pentru afaceri si care ar trebui sã fie legatura  ei „naturala” cu mediul economic local si regional. Din pacate, la noi, la romani, exista inca mentalitatea potrivit careia avocatul este precum medicul: te vindeca numai daca te doare. Iar aceasta mentalitate o intalnim inclusiv la unii oameni de afaceri, politicieni, sau persoane din Guvern si alte institutii ale statului. Din pacate, rolul firmelor si cabinetelor de avocati de afaceri “in peisajul economic” romanesc nu este inca apreciat cum se cuvine, desi practica a dovedit ca alegerea avocatului potrivit poate face diferenta intre succesul sau esecul in afaceri”, atrage atentia Gheorghe Musat, seful de la Musat & Asociatii, liderul pietei de avocatura de afaceri din Romania. Deci rolul avocaturii de afaceri este extrem de important pentru sanatatea circuitului comercial si al economiei in general, mai ales intr-o tara ca Romania, unde stabilitatea legislativa, disciplina contractuala si in general conduita in afaceri lasa de dorit. Pe scurt, as spune ca fara participarea avocatilor lumea afacerilor ar intra in dezordine si, mai devreme sau mai tarziu, ar sfarsi in haos”, conchide acelasi Gheorghe Musat.

4. In ce domenii poate sa ofere consultanta legala pentru afaceri un cabinet specializat pe avocatura de business unui potential om de afaceri, roman sau strain, care decide sã investeasca in Moldova. Relatia de colaborare dintre un potential om de afaceri care decide sa investeasca in Moldova si un cabinet specializat pe avocatura de business incepe, sau ar trebui sa inceapa, inca din momentul in care acesta a luat „marea” decizie. Primul domeniu solicitat ar putea fi cel al dreptului societar. Pe langa demararea tuturor procedurilor legate de infiintarea unei noi entitati comerciale (S.R.L sau S.A.), clientul mai poate primi consultanta si in urmatoarele directii: asistarea societatilor in activitatea curenta, asistenta in pregatirea si derularea Adunarilor generale, majorari si reduceri de capital social, schimbari de sediu, numiri si revocari de administratori si cenzori, obtinerea de avize si autorizatii etc.Al doilea domeniu vizat ar fi cel al dreptului comercial. Sprijinul pe care un cabinet specializat pe avocatura de business l-ar putea oferi ar consta, in principal, la redactarea contractelor comerciale, la asistarea, negocierea si incheierea tranzactiilor comerciale, precum si la asistarea si reprezentarea in litigii comerciale in fata instantelor de judecata.Un alt domeniu de mare interes este dreptul financiar si fiscal. Aici avocatura de business poate oferi asistenta si consultanta cu privire la asistarea si reprezentarea permanenta a firmei respective in fata Garzii Financiare, a Directiilor Finantelor Publice si a Administratiiilor financiare locale.

Dar despre toate acestea, vom discuta, pe larg, in articolele noastre viitoare.

Din punctul nostru de vedere, consideram ca primul pas a fost facut deja.

Ceea ce urmeaza este ca cititorii nostri, antreprenorii si oamenii de afaceri de succes ai Iasului, dar nu numai, sa fi inceput sa prinda deja gustul pentru consultanta legala pentru afaceri.